Mănăstirea Bistrița

Ctitorie a boierilor Craiovești Mănăstirea Bistrița datează din jurul anului 1490 și este o mănăstire de maici. Însă prima atestare documentară a mănăstirii se pastrează în „Hrisovul de danie” datat 16 martie 1494 apartinând lui Vlad Vodă Călugărul. Din 1497 marele ban Barbu Craiovescu a adus de la Constantinopol moaștele Sfântului Grigorie Decapolitul (780-842). 

A fost puternic avariată de expediția condusă de Mihnea cel Rau în 1509. După înlaturarea acestuia, banul Barbu, cu sprijinul lui Neagoe Basarab o reface între 1515-1519. Pictura a fost atribuită meșterilor zugravi Dumitru, Chirtop și Dobromir de numele cărora se leagă și fresca Mănăstirii Dealu de lângă Târgoviște și executarea lucrărilor în piatră de la ansamblul Curtea de Argeș. Din ctitoria Craioveștilor astăzi se mai păstrează bisericuța Bolniței (1520-1521). 

Având o impresionantă frescă interioară din tradiția paleologă târzie când începeau să pătrundă în Balcani elemente artistice folosite de iconografii cretani, biserica este închinată „Schimbării la față”. Ulterior, vornicul Șerban Cantacuzino i-a adaugat un pridvor deschis, de zidărie pe stâlpi de piatră, zugrăvit de Iosif ieromonahul și Hranite, în stil brâncovenesc (1710). 

De remarcat faptul că în complexul monahal de la Bistrița s-a instalat prima tiparniță din Țara Românească, a ieromonahului Macarie, precum și o legătorie de cărți bisericești. Aici – după opinia unor cercetători – s-a tipărit în 1508 Liturghierul slavon al călugărului Macarie, prima carte tiparită pe pământ românesc. 

Ieromonahul Eftimie, egumen al mănăstirii a redactat în limba română primul act mănăstiresc, cunoscut sub numele de Zapisul lui Eftimie 1573. 

Un alt reprezentant al școlii slavo-romane este ieromonahul Mihail Moxa care în 1620 tipărește Cronica Universală iar în 1640 Pravila de la Govora. 

În anul 1683 domnitorul Constantin Brâncoveanu dăruiește mănăstirii un policandrul ornat cu ouă de struț, lucrat la Viena, mai multe obiecte de cult, cărți liturgice și clopotul mare care cântărește 800 kg. Tot acum a fost reparat întreg complexul monahal, așezământ zugrăvit în 1820 de banul Grigore Brâancoveanul. 

Un puternic cutremur din 1838 va afecta întreaga construcție ce va fi restaurată timp de 10 ani, începand cu 1846 în timpul domnitorului Gheorghe Bibescu și terminand la 15 august 1855 în timpul domnitorului Știrbei Vodă, când a fost sfințită biserica mare închinată Adormirii Maicii Domnului. Pictura noii biserici, construită în stil neogotic, a fost executată de Gheorghe Tătărescu în 1850, o pictură realistă monumentală cu registre largi. 

După 1877 au functionat în Mănăstirea Bistrița diferite așezăminte monahale. 

În 1948 a fost transformată, prin hotărârea Sfântului Sinod, în mănăstire cu obște de maici, iar apoi prin Decretul nr. 410/1959 desființată. 

În 1984 se începe un amplu proces de revigorare a vieții monahale la Mănăstirea Bistrița, sub îndrumarea Prea Sfințitului Gherasim, organizându-se un centru de conservare și restaurare a bunurilor de patrimoniu: icoane și cărți. 

Din 2003 se deschide în incinta mănăstirii Bistrița și un Muzeu al tiparului și cărții bisericești vâlcene. 

Are posibilități de cazare foarte bune.